O serie de împrejurări pe care nu le-am putut controla ne determină să întrerupem pentru moment activitatea.
Experiența de peste 17 ani impreună cu pasiunea pentru optometrie a Cătălina Dobrincu au dus la baza inființării optici medicale CataOptic din Galați.
“VEDEREA TA CONTEAZĂ!”
Cătălina Dobrincu: “Povestea carierei mele a început în 2005, când am petrecut două săptămâni într-un centru de optică medicală. Pregătirea aceasta și-a găsit menirea în vara anului 2006, la prima angajare ca lucrător comercial intr-o optica medicala.
Funcția aceasta a fost înlocuită de cea de optician medical în 2008, în cadrul aceluiași centru.
La trei ani distanță, și anume în 2011, am schimbat angajatorul iar în 2013 am avut bucuria de a deține poziția de optometrist.
Momentele care mi-au revelat cât de mult îmi place această meserie au fost acelea în care am obținut diploma pentru adaptarea lentilelor de contact (2007) și, ulterior, Certificatul „Sales Workshop”.
Am îndeplinit funcția de șef de magazin în 2011, la schimbarea angajatorului, lucru deloc ușor – am descoperit atunci. Au fost momente în care aș fi vrut să renunț, dar mi s-a cerut să continui.
Astăzi, întregul cabinet medical, cu tot ce presupune acest lucru se află în mâinile mele. Sunt încântată de parcursul meu și îmi doresc să continui să înfloresc si sa pot ajuta în acest domeniu.
Sunt pasionată de ceea ce fac, sunt un om corect și muncitor, sunt aici pentru cei care au nevoie de a vedea mai bine.”
Optica medicală CataOptic asigură asistență de specialitate pentru probleme ce țin de vedere:
- testează vederea.
- determină dioptriile.
- stabilește corecția.
- recomandă ochelarul si lentilele.
- consultații computerizate.
Optica medicală CataOptic vă pune la dispoziție consultații de specialitate cu aparatură performantă de ultimă generatie, produse de calitate la prețuri compatibile si lentile, rame de ochelari la cele mai accesibile prețuri!
Oferim consultanță in alegerea ramelor de ochelari / lentilelor de contact, a tipurilor de lentile, montajului si oferim instructaj pentru folosirea corectă a ochelarului si multe altele!
Vă invităm să citiți căteva dintre recenziile celor care ne-au trecut pragul!
Ion Darvaru
Flory Chiticaru
Valerica Matei
Cuvântul care caracterizează serviciile oferite este: PROFESIONALISM!! Nu ai cum să nu fii mulțumit!! De la consultație și până la " produsul " final (cel puțin din interacțiunea mea cu d-na optometrist), totul la superlativ! Mulțumim pentru tot!!
Smaranda Adriana
Gabriela Dumitrascu
Rodica Rodica
Foarte, foarte mulțumită de servicii. Recomand CataOptic cu toată încrederea, o echipa de profesioniști!!
Cristian Ilie Neagu
Recomand CataOptic pentru rabdarea si profesionalismul personalului. Voi reveni cu drag.
Multumesc pentru consult si ochelari.
Sorin Stroia
Cele două perechi de ochelari confecționate la dumneavoastră sunt excelente. In plus, au avut un preț foarte bun având în vedere calitatea acestora.
Vă mulțumesc pentru atenția și dedicarea cu care m-ați copleșit.
Vă recomand din toată inima oricui are probleme cu vederea și are nevoie de ochelari!
Octavian Tonica
Desi purtam ochelari la calculator, durerile de ochi si cap erau la ordinea zilei. La CataOptic mi s-au facut verificari si măsurători amanuntite si mi s-a stabilit dioptria corecta si lentilele potrivite. Nu imi vine sa cred cat de mult mi s-a îmbunătățit vederea si durerile de cap si ochi au disparut desi lucrez 8-9 h pe zi la calculator.
Daniela Parapiru
La CataOptic am avut parte de un tratament profesionist, lucrat cu multa minutiozitate,seriozitate si promptitudine.
Recomand cu incredere sa apelați la serviciile doamnei Catalina!
Alina Bianca
Recomand cu mare încredere CataOptic! Veti avea parte de amabilitate, profesionalism, preturi accesibile si multe altele!
Despina Trifan
Puscasu Liviu
Marius Aldea
Simona Dafinoiu
Personalul este de nota 10! De felul meu sunt o clientă pretențioasă și cu toate astea personalul a fost rabdător, mi-a transmis toate informațiile posibile, a verificat și de 2 ori dioptriile. Toate astea mi-au oferit increderea de care aveam nevoie. Foarte bună prima experiența.
Prețurile sunt conform pieței, prin urmare recomand optica CataOptic!
Corina Nette
Dana Podasca
Rebeca Claudia
Cristi Nicolaina
Foarte mulțumit de serviciile oferite de CataOptic! Recomand !!
Marian Enache
Claudia Topciu
Am întâlnit un profesionist! Atâta răbdare și meticulozitate se întâlnește doar la cei care iubesc ceea ce fac, iar la CataOptic veți vedea acest lucru de cum sunteți întâmpinați până la control (ce este făcut foarte atent și cu multă răbdare) și alegerea ramelor, execuția este impecabila, am numai cuvinte de lauda. Succes!
Crina Stanescu
Când pasiunea se întâlnește cu profesionalismul, simți că ți-e drag să le calci pragul celor de la CataOptic. Mulțumesc pentru răbdare, sfaturi și o mare atenție la detalii. Recomand cu drag.Nelu Bunelu Martian
Gheorghe Bucuci
Iuliana Cuşai
Danila Simona
Pirvu Daniela
Andreea Gina
Recomand cu drag CataOptic. Doamna este un bun specialist si pe langa asta un om minunat iar examenul oftalmologic se realizeaza cu multa rabdare!! Multumita de ochelari!!
Tiberiu Tatu
Experiență de neuitat, oameni minunați, desăvârșiți profesional! Foarte răbdători și cu bun simț, care te ajută și totodata te încurajează enorm! Nu-i usor să te hotărăști in privința alegerii unor rame. Aici da, ești îndrumat și ajutat! Raport preț - calitate, nemaipomenit! Toată stima și recunoștința! Bravo lor, la mai multe împliniri profesionale! Mulțumesc mult CataOptic!
Conform proiectului Șoimii, optica medicală CataOptic a fost desemnată caștigătoarea 🏆 anului, ocupand un meritat 🥇 Locu 1 in topul opticilor din Galați in anul 2021.
“Proiectul Șoimii este un premiu unic cu care se pot lăuda doar cele mai bune firme, care se caracterizează prin profesionalism și oferă cea mai înaltă calitate a serviciilor. Ranking-ul Șoimii a fost creat pentru a selecta cele mai bune companii dintre cele medii. Firmele premiate sunt cele care sunt lideri în industrie, se concentrează activ pe dezvoltarea și îmbunătățirea calificărilor lor, ceea ce se traduce prin calitatea serviciilor și satisfacția clienților.” – Sursa Soimii.ro
Optica medicală CataOptic a fost desemnată caștigătoarea 🏆 anului, ocupand un meritat 🥇 Locu 1 in topul opticilor din Galați și in anul 2022.